Sâmbătă la Independența, meciul echipelor de juniori dintre Venus Independența și Lehliu Gară se anunța unul spectaculos, între două rivale la podiumul campionatului. Era momentul ca tinerii jucători de la Venus să demonstreze că Facebook-ul nu le-a mai furat nopțile iar la discotecă se poate merge și sâmbăta seara nu doar vinerea. După un început relativ echilibrat, oaspeții au reușit să deschidă scorul în urma unei faze la care apărarea gazdă a fost prinsă pe picior greșit. Era 0-1 în minutul 11 și oaspeții prindeau curaj pe fondul somnolenței juniorilor Venusului.
Chiriță Cristian |
Antrenorii Dan Giurcan și Lili Radu nu s-au pierdut cu firea și au reparat din mers mecanismul echipei. Cei doi au demonstrat că au "sânge" iar schimbările de jucători trebuie făcute când este necesar și nu când vor jucătorii. Astfel, inexistentul Bălașa (obișnuit parcă joace doar cât ține o repriză la handbal) a fost înlocuit cu Neagu cel care în minutul 38 a reușit să egaleze după o pasă excelentă a lui Dolache.
În cea de-a doua repriză Dan Giurcan și Lili Radu dovedesc din nou știință a jocului și inspirație. Schimbă sistemul de joc din 4-5-1 în 4-4-2 cu Chiriță Cristian în atacat alături de Voinea (surprins în poziție de off-side în timpul acestui meci cât Inzaghi în întreaga carieră).
Chiriță reușește un hattrick de senzație, aduce victoria echipei noastre cu scorul de 4-1 și le reamintește tuturor că sezonul trecut a fost golgheterul echipei. Atitudinea lui Chiriță care nu a comentat când a pierdut locul de titular, s-a antrenat și și-a așteptat rândul pentru a demonstra de ce este capabil, poate fi un exemplu pentru orice jucător.
Dan Giurcan: Mai în glumă mai în serios, o să vorbesc ca de acum înainte să jucăm doar a doua repriză. Se pare că atunci atingem potențialul maxim. Trebuie să remediem acest lucru, meciul are două reprize și ambele trebuie tratate cu seriozitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va rugam utilizati un limbaj civilizat , moderatorul blogului are dreptul de a modera fiecare comentariu .