sâmbătă, 14 martie 2015

REZULTAT ECHITABIL, JOC MULȚUMITOR

VENUS INDEPENDENȚA (juniori) - Dunarea Ciocanesti (juniori) 2-2 (Ursaru 2)



Prima etapă a returului a însemnat și primul derby pentru noul staff tehnic al echipei: Cristi Cinaru - antrenor, Dan Giurcan – director tehnic. Meciul se anunța cu atât mai dificil cu cât echipa a pierdut în pauza competițională câțiva jucători de bază, alții absentând doar de la această partidă din motive obiective.
Deși cele două echipe nu mai au aceeași valoare ca în sezonul precedent tensiunea și presiunea unei astfel de partide s-a resimțit și sâmbătă.
Oaspeții, cu o echipă formată exclusiv din jucători din Călărași, au început mai bine și au deschis scorul în urma unei bâlbâieli a apărării noastre. De aici echipa noastră a preluat inițiativa, a pasat mai mult și eficient reușind să înscrie prin Ursaru în urma unui șut deviat. Oaspeții, fără vreo idee clară de joc, au contat doar pe contraatac, fiind periculoși doar din cauza stângăciilor apărării noastre.
După pauză oaspeții au schimbat registrul, au împins liniile și au reușit să înghesuie în unele momente echipa noastră.  De această dată Venus a contat pe contraatac, îns cu folos, Ursaru reușind să facă 2-1 în urma unei greșeli a apărării oaspete.
Avantajul a durat doar 3 minute, apărarea noastră "și-a făcut din nou datoria" și oaspeții au egalat. Până la final s-a jucat alert, cu câteva intervenții bune ale portarului nostru – Stancu, dar și cu o ocazie imensă a lui Tudor Petruș al cărui șut a lovit bara.
Până la urmă a fost un rezultat echitabil, echipa noastră luptând exemplar în ciuda numeroaselor absențe din lot.
     Etapa următoare Venus are meci greu, echipa din Dragoș Vodă fiind una dinrte fruntașele seriei, demonstrând acest lucru și în tur când a câștigat la Independența cu 5-2.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam utilizati un limbaj civilizat , moderatorul blogului are dreptul de a modera fiecare comentariu .