VENUS INDEPENDENȚA - F.C. Independența 11-2
Sâmbătă în turul II, faza județeană a Cupei României, s-au aflat față în față Barcelona de Călărași și Espanol, așa cum sunt alintate cele două echipe. Publicul numeros a venit la stadion pentru a-și vedea la lucru favoriții și pentru a-ș face o primă impresie despre modul în care cele două echipe se vor prezenta în noul sezon.
A fost clar pentru toată lumea că partida urma să fie una total dezechilibrată, diferența de valoare fiind cunoscută și anticipată de toți cunoscătorii fenomenului.
Este adevărat că au mai existat persoane care sperau la o surpriză iar declarațiile dinainte de meci si chiar de după disputarea acestuia denotau lipsa totală de cunoaștere a fenomenului, dar mai ales lipsa de realism.
A fost o partidă deschisă, cu ocazii de ambele părți și cu Venus la coducerea partidei pe tot parcursul acesteia. Vedetele echipei și-au făcut de cap, au marcat din toate pozițiile asigurând spectacolul pentru mulțimea de privitori. Au venit și primele goluri pentru noile achiziții Borbely, Manofu, Jitaru și Ene.
Gazdele partidei au reușit două goluri frumoase și au demonstrat că în noul sezon pot fi o serioasă candidată la ocuparea unui loc fruntaș în liga a V-a.
Sâmbăta viitoare, cu începere de la ora 18.00, Venus Independența începe un nou sezon, prima partidă fiind un derby cu rivalii din Ciocănești. Jucătorii lui Ilie Zeciu trebuie să dea dovadă de ambiție, să lupte și să învingă o echipă inferioară fotbalistic însă obișnuită să lupte până în ultima clipă în orice partidă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va rugam utilizati un limbaj civilizat , moderatorul blogului are dreptul de a modera fiecare comentariu .