duminică, 27 iulie 2014

SEMNE BUNE!

CSM Oltenița - VENUS INDEPENDENȚA 3-2 (meci amical)



     Sâmbătă la Oltenița echipa noastră a avut ocazia să joace în efectiv aproape complet primul amical al acestei perioade. De asemenea, Ilie Zeciu a avut ocazia să testeze și alți jucători în vederea definitivării lotului pentru noul sezon.
     Deși în minutul 30 tabela arăta un neverosimil 3-0 pentru gazde, scorul era unul mincinos. Venus dominase începutul de meci și a ratat numeroase ocazii în special prin golgheterul Badea, mult prea relaxat în faza de finalizare. Golurile gazdelor au venit numai în urma unor greșeli personale, Cătălin Coman făcând probabil cel mai slab meci al său de când evoluează la echipa noastră. Din fericire a fost un simplu amical.
     După pauză Ilie Zeciu a făcut nu mai puțin de 10 schimbări, cu mulți jucători foarte tineri, aflați pentru prima dată în tricoul Venusului. În numai 10 minute noua achiziție Manofu a redus din handicap și și-a depus candidatura serioasă pentru un post de titular în echipă.
     Scorul final a rămas 3-2 pentru gazde, impresia generala fiind însă că Venus s-a jucat cu adversarul său însă a greșit grav în apărare, unde probabil antrenorul nostru trebuie să regândească cuplul de fundași centrali și să găsească altă soluție pentru postul de fundaș dreapta.

     În final trebuie menționat ceea ce multă lume aștepta. Marea surpriză pregătită de conducerea clubului a fost prezența pe teren în tricoul echipei Venus Independența a lui Csaba Borbely. Cunoscutul atacant a evoluat în prima repriza pentru Venus iar transferul său urmează să fie parafat și înregistrat în cursul săptămânii următoare.
    
     Mulțumim Csaba Borbely pentru alegerea făcută și succes în următorul sezon alături de Venus Independența!

Un comentariu:

Va rugam utilizati un limbaj civilizat , moderatorul blogului are dreptul de a modera fiecare comentariu .