Echipa de seniori Venus Independența urmează să se reuneasă pentru prima dată în noul sezon sâmbătă 19.07.2014 când urmează să susțină o primă partidă de pregătire.
Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani echipa ar urma să întâlnească în meci amical un nou adversar de "calibru" - Dunărea Grădiștea. Deși echipa din Grădiștea a fost aproape de retrogradare sezonul trecut surse din cadrul clubului au afirmat că staff-ul echipei Venus a rămas "impresionat" de prestația acestei echipe în meciul retur de la Independența când oaspeții conduceau la pauză cu 1-0 iar la final a fost 6-1 pentru Venus fără alte comentarii (probabil că următorul meci se va disputa împotriva "colosului" din Dor Mărunt care a reușit în sezonul trecut să învingă Independența).
Fiind cunoscută rivalitatea dintre cele două echipe ne așteptăm la un joc strâns și încrâncenat, cu rezultat imprevizibil!
Revenind la lucruri mai serioase trebuie specificat că Venus nu a realizat până în acest moment niciun transfer, obiectivul principal - păstrarea lotului din sezonul trecut, fiind parțial îndeplinit. Posibilele transferuri sunt doar la nivel de discuții, fără a se menționa vreun nume concret.
Este necesar însă să avem încredere în oamenii de lângă echipă care fac tot posibilul ca noul sezon să nu prindă Venus nepregătită, ci cu o echipă puternică, capabilă să lupte pentru un nou titlu județean.
Vă rugăm să nu luați acest text prea în serios fiind în mare parte un pamflet???
Se aude ca Turcu e posibil sa plece de la Venus, intarim contracandidatele cu buna stiinta. Nu inteleg ce au in cap conducatorii de lasa sa le scape un asa jucator. Multumim Cristi pentru placerea de a te vedea jucand la Independenta !
RăspundețiȘtergerePai nu stiu ce e de speriat acum,Turca ca pleaca sau ca nu avem juniori cum spune mai nou noul regulament?Acum echipa de seniori trebuie sa joace cu 3 juniori pe toata durata partidei.Ce juniori avem noi in momentul de fata care sa faca parte din lotul de seniori?0 pentru ca nu ati fost preocupati sa cresteti din ei.Acum toti sunt la Dunarea si la Independenta mai sunt 2-3.
RăspundețiȘtergereprietene esti cam prost informat asa ca mai documenteaza-te.nu e vorba sa se joace anul asta cu 3 juniori in teren asa ca nu ai nimerit-o.
RăspundețiȘtergeretu esti ala prost informat
Ștergeremultumim lui teodorescu daniel si lui ionut petcu,doi baietii extraordinari care au scris istorie pt clubul venus independenta.capul sus baieti si mult succes la noile voastre echipe.CINSTE SI RESPECT celor doi.
RăspundețiȘtergereSa renuntat la pisa,teodorescu,purice si turcu.urmatorii pe lista sunt ,coman,cinaru,mustata si miere pt ca asa au decis doru simion si ion radu.vor sa scape de lotul ''calarasi''.forta venus
RăspundețiȘtergereBa nu mai mancati ce nu trebuie. Jucatorii care au plecat au plecat la sugestia antrenorului mult iubit. Sa nu credeti ca e un sfant ca el si slick au mana libera si fac ce vor.
RăspundețiȘtergereMiere ramane la Venus? Rade tot judetul de noi.
RăspundețiȘtergerecred ca nu se supara nimeni daca venus avea pe banca un om capabil sa conduca echipa. asa nenicu vrea sa fie baiat bun cu toata lumea sa-si ia si el banu la sfirsit de saptamina si lasa pe scouter si radu sa faca treaba. sigur ca la sfirsit el e campionul si cel mai bun dar ce te faci cind joci cu bogatu ca te bate pe unde te prinde
RăspundețiȘtergereAti pierdut niste juniori care astazi au batut o echipa de seniori cu 12-1.
RăspundețiȘtergere