sâmbătă, 11 mai 2013

PRELUNGIRI DE COSMAR

Dunarea Ciocanesti (juniori) - VENUS INDEPENDENȚA (juniori)  3 - 2

     Dan Giurcan și Lili Radu încearcă să cristalizeze lotul pentru sezonul următor, iar primul pas îl reprezenta partida împotriva vechii și totodată noii campioane județene la juniori, Dunărea Ciocănești o echipă masivă, omogenă și mai experimentată.
     Susținuți de pe banca de rezerve și de golgheterul Voinea Răzvan, indisponibil până în toamnă după accidentarea gravă suferită la Lehliu, tinerii jucători ai Venusului au evoluat curajos în prima parte, au deschis scorul, însă au primit două goluri chiar în finalul reprizei pe fondul unor greșeli personale ale fundașilor.
     Repriza secundă a debutat cu 15 minute mai bune ale jucătorilor gazdă care însă s-au stins, juniorii Venusului arătând un fotbal foarte bun, curajos și cu multe momente în care și-au pus adversarii la respect. Cum era de așteptat Venus a egalat în minutul 65 printr-un eurogol al lui Chiriță, cel care și-a reamintit de execuțiile care în sezonul trecut l-au făcut golgheterul echipei. Au urmat 15 minute absolut incredibile, cu  Venus vioara întâi cu ratări monumentale dar și decizii de cascadorii râsului ale arbitrului partidei, cel care mai mult i-a încurcat pe cei 22 de jucători.
     Circarul de serviciu arată două minute de prelungiri, de ajuns pentru a se face de râs și a pentru lua o decizie care s-a dovedit în cele din urmă decisivă:  Mitu este faultat însă îi pasează decisiv lui Chiriță care scapă liber cu portarul advers de la jumătatea terenului. În locul unui avantaj, care i-ar fi dat posibilitatea atacantului nostru să înscrie, omul în negru fluieră fault și astfel oprește un atac ce s-ar fi putut dovedi decisiv. 
     Prestația păcăliciului atinge apogeul când uită că a acordat doar două minute de prelungiri iar după trei minute și 20 de secunde gazdele reușesc să înscrie în urma unei noi gafe în apărarea noastră.
     Un rezultat nedrept pentru echipa noastră care însă îi poate face mai puternici pe copiii lui Dan Giurcan în perspectiva sezonului următor.
     Echipa din Ciocănești a dovedit că este cea mai bună din județ, merită locul pe care îl ocupă în prezent, însă impresia generală este că actuala generație este mult sub cea din sezonul trecut.
     Pentru juniorii Venuslui urmează 5 etape în care se speră obținerea tuturor punctelor puse în joc și cu puțină șansă prinderea unui loc pe podiumul clasamentului.

4 comentarii:

  1. a fost bine.... dar cu nr 9 in tribune si cu doua cirje nu puteati mai mult . poate in sezonul urmator veti reusi sa ii bateti pe cei de la ciocanesti.poate va reveni si cel cu cele mai multe goluri date pt venus independenta....forta RAZVAN>>

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersii ca incaa va ganditii la mine, apreciez !

      Ștergere
  2. domnule DAN nu cred ca era cazul sa-l faceti sa se simpta inutil pe RAZVAN.chiar daca este indisponibil,nu cred ca trebuia sa fie refuzat si practic alungat de la fotografia cu echipa pt care stiti bine ca aluptat si a inscris atitea goluri si acum trece prin momente grele.nu va interesat de el nici cind a patit accidentul,dar macar nu il excludeti.el vine sa sustina echipa in cirje si nu cred ca sa plins vreodata la dumneavoastra de ce a patit ori ce va pati de acum incolo.imi pare rau sa las un asemenea mesaj dar sunt profund dezamagita ....COPILUL ASTA MERITA MAI MULT RESPECT!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate acum am vazut si eu fotografia iar Razvan nu este. Eu stiu ca era alaturi de baieti la fotografie, lasase si carjele din mana. Nu stiu ce s-a intamplat, acum aud ca Dan l-a indepartat.

    RăspundețiȘtergere

Va rugam utilizati un limbaj civilizat , moderatorul blogului are dreptul de a modera fiecare comentariu .