sâmbătă, 27 septembrie 2014

EVOLUȚIE DE ZECE !

Avântul Dor Mărunt - VENUS INDEPENDENȚA 0-10



     Meciul echipelor de seniori a fost unul foarte simplu pentru Venus Independența. Primele atacuri ale partidei s-au soldat cu ocazii uriașe ale echipei noastre iar până ca gazdele să se trezească scorul a devenit 3-0. Liniștitor în perspectiva evoluției viitoare a partidei.
    Atacul Venusului și-a făcut datoria, elevii lui Ilie Zeciu au marcat de 10 ori și din nou s-au jucat cu ocaziile în fața unei echipe dezamăgitor de slabă. Echipa noastră începe să se omogenizeze și se apropie ca joc de ceea ce doresc conducerea și suporterii.
    Important pentru Venus este să câștige toate partidele rămase până la finalul turului pentru a rămâne în cosata liderului, un lider care pare a șchiopăta dar care încă nu se împiedică.
    O partidă frumoasă, plăcută ochiului (deși s-a desfășurat pe un frig pătrunzător) a fost stricată de evoluția sparring-partnerului preferat al bătăușilor din Liga Tractoriștilor – arbitrul păcălici Bondoc. Deoarece de această dată nu a mai luat bătaie, Bondoc a dorit să se evidențieze prin câteva decizii penibile în special împotriva Venuslui. A tolerat numeroase intrări dure ale gazdelor însă nu s-a sfiit să acorde cartonașe galbene jucătorilor Venusului în faze banale dejoc.



AU LEGAT VICTORIILE!

Avântul Dor Mărunt (juniori) - VENUS INDEPENDENȚA (juniori) 1-5




     Sâmbătă la Dor Mărunt tinerii jucători ai Venusului au confirmat că încet încet pot deveni o echipă adevărată. Deși lipsiți de aportul a doi jucători de bază – Ursaru și Petre, juniorii noștri au reșit să câștige și să lege în sfârșit două victorii consecutive.
     Partida a fost în totalitate la discreția elevilor lui Claudiu Șerban și Dan Giurcan, care au închis meciul încă de la pauză prin 4 goluri marcate de Chiriță și un eurogol al lui Marius Minea.
    Dincolo de rezultat este de apreciat dăruirea cu care copiii au abordat partida precum și faptul că începe să se simtă rezultatul ședințelor de pregătire.  
    Gazdele au fost un bun sparring-partner îndeosebi în prima repriză.  Repriza secundă pentru fundașii gazdelor a însemnat doar goana după picioarele jucătorilor Venusului, golanii din apărarea gazdelor lovind fără menjamente  tot ceea ce întâlneau în cale. Era oarecum normal să se întâmple acest lucru din moment ce mingea era o necunoscută totală pentru circarii gazdelor, probabil genul de jucători care se prezintă doar la partidele de pe teren propriu.
     Jocul dur s-a datorat însă și prestației mult prea îngăduitoare a arbitrului care nu s-a sinchisit măcar să avertizeze verbal intrările de K1 ale unor băieți veniți după o beție cruntă „să joace meciu”.
     Sâmbătă juniorii Venusului trebuie să câștige din nou împotriva unei echipe relativă bună a campionatului – Lehliu Gară și să confirme forma bună în care pare că se află.

duminică, 21 septembrie 2014

CA PE MAIDAN!

VENUS INDEPENDENȚA - Avântul Pietroiu 17-0

     Foarte puține lucruri pot fi comentate după rezultatul înregistrat sâmbătă la meciul de seniori dintre Venus Independența și Pietroiu.
     Oaspeții (o echipă care în principiu nu prea are ce căuta în liga a IV-a) s-au prezentat mizerabil la această partidă, fiind distruși de o echipă care dacă dorea înscria la fiecare fază de atac inițiată.
     Sigur că diferența de valoare între cele două echipe este uriașă, însă astfel de partide nu prea ajută echipele care se luptă pentru câștigarea titlului de campioană județeană.
     Un alt lucru îmbucurător pentru Venus l-a reprezentat marcarea de către Ciobi Borbely a unui număr de 6 goluri care îl distanțează în clasamentul golgheterilor ligii a IV-a.

AU SPART PIETROIUL!

VENUS INDEPENDENȚA (juniori) - Avântul Pietroiu (juniori) 11-2

     Meci ușor sâmbătă pentru juniorii Venusului, exact ceea ce era nevoie după meciul de coșmar din etapa anterioară de la Chirnogi.
     Încurajați de revenirea pe bancă a directorului tehnic Dan Giurcan și de prezența la meci a foștilor coechipieri din sezonul treuct (actuali Juniori A la Dunărea Călărași), Chiriță, Minea, Ursaru și Tudor Petruș au început rapid spectacolul.
     Singurul moment de ușor echilibru a fost după golul de 1-1 marcat de oaspeți, însă egalitatea a persistat doar 3 minute, după care Venus și-a impus punctul de vedere.
      Încet, încet juniorii echipei noastre prind curaj, experiență și demonstrează că pot juca la un nivel ridicat. În continuare este însă necesar să fie continuate ședințele de pregătire, acestea reprezentând cheia obținerii unor rezulate mai bune.
 

sâmbătă, 13 septembrie 2014

TRAINING DAY!

Victoria Chirnogi - VENUS INDEPENDENTA 1-3



     Derby de mare spectacol în meciul dintre Victoria Chirnogi și Venus Independența. Cele două echipe veneau după ce în etapa anterioară se umpluseră de ridicol, remizând în compania a două echipe mult mai slab cotate (Venus 3-3 acasă cu Fundulea, Chirnogi 2-2 la Radovanu).
     Începutul  a fost echilibrat, de remarcat fiind "ciobănia marelui fotbalist" Gigi Ioniță, care aproape i-a rupt piciorul lui Voinescu fiind doar avertizat verbal de arbitrul partidei. Culmea, deși intrarea s-a a îngrozit asistența, căpitanul gazdelor a protestat, acesta fiind singurul lucru notabil pe care l-a făcut pe parcursul partidei.
     Venus a pus stăpânire pe joc, a făcut ceea ce ar trebui să facă meci de meci și și-a pus adversarul la respect după ce a reușit două goluri spectaculoase prin Dumitrică și Manofu. Gazdele au revenit înainte de pauză și au redus din handicap după o nesincronizare a apărării oaspete dar și o gafă a tușierului care nu a semnalizat o minge ce ieșise în aut și pe care inițial niciun jucător (fie că era de la Independența sau Chirnogi) nu a intenționat să îl mai joace.
     A doua repriză a fost în totalitate la discreția Venusului care a creat faze spectacol, a ratat numeroase ocazii și a mai înscris un gol prin inepuizabilul Dumitrică.
     Trei lucruri mai sunt de menționat: la scorul de 3-1 portarul nostru a reușit să pareze un penalty executat de vedeta echipei gazdă. Al doilea moment a fost eliminarea lui Alexe pentru al doilea cartonaș galben, fază la care mijlocașul nostru a fost lovit și îmbrâncit de 4 jucători gazdă. În cele din urmă arbitrul a eliminat un singur jucător gazdă, ceilalți golani rămânând pe teren, mai puțin unul, schimbat repede de către antrenorul gazdelor.
     Al treilea moment interesant a fost eliminarea lui Dorobanțu de la Venus pentru al doilea cartonaș galben, gafă colosală a arbitrului deoarece faultul la faza respectivă a fost făcut de către Cinaru.      
Finalul  adus o victorie muncită și meritată pentru echipa noastră, semne bune în perspectiva viitoarelor partide.

TRADATI DE APARARE!

Victoria Chirnogi (juniori) - VENUS INDEPENDENTA (juniori) 4-3



     Meci de coșmar sâmbătă la Chirnogi pentru echipa antrenată de Claudiu Șerban. După un debut extraordinar, cu 2 goluri în primele 7 minute (autori Chiriță și Ursaru), tinerii jucători ai Venusului  au cedat treptat inițiativa iar gazdele au revenit, la pauză scorul fiind 1-2.
     Imediat după pauză Chiriță a marcat un eurogol pentru 3-1 și jocul părea să se îndrepte spre o victorie clară și lejeră a copiilor noștri.
     Nu au fost de acord oamenii din apărarea Venusului care au hotărât brusc să devină eroii negativi ai partidei. Imediat după 3-1 Giurcan și Popa și-au făcut marcaj unul altuia, s-au dat cap în cap și i-au oferit pe tavă mingea unui jucător advers pentru 2-3.
     Cinci minute mai târziu gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 35 de metri executată spre poartă, Giurcan și portarul Păun se invită unul pe calăalat la minge care sare hilar peste nefericitul goalkeeper. Se face 3-3 , moment în care jucătorii Venusului se prăbușesc definitiv, nu mai respectă sarcinile joc ceea ce duce firsec la marcarea unui nou gol de către gazde.
     Spre final Venus are o tresărire însă Minea trimite din lovitură liberă în bară, prea puțin pentru a spera măcar la un meci egal.  
    Pentru a putea crește în joc elevii lui Șerban Claudiu trebuie în primul rând să fie disciplinați și să asculte cu sfințenie indicațiile trasate înaintea jocului. De asemenea, unii jucători trebuie să pună osul dar mai ales să fie mai altruiști, să joace și pentru echipă.
     Primul moment pentru revenire, sâmbătă la Independența împotriva echipei din Pietroiu.

miercuri, 3 septembrie 2014

BINE AI VENIT CLAUDIU ȘERBAN!



     Începând din aceasată săptămână staff-ul echipei de juniori a fost completat cu un nou membru. Directorului tehnic Dan Giurcan i s-a alăturat Claudiu Șerban, cel care urmează să se ocupe de ședințele de pregătire ale tinerilor jucători ai Venusului.
     Așadar, după plecarea lui Lili Radu conducerea echipei s-a mișcat repede și i-a găsit un înlocuitor care să continue munca începută și să îl sprijine pe Dan Giurcan în cursul acestui campionat. Proiectul Barcelona (așa cum îl alintă unii “oameni de bine” și “iubitori” ai echipei de juniori) continuă, în ciuda greutăților întâmpinate în cursul acestei pauze competiționale.
     
     Claudiu Șerban este originar din Călărași și are 35 de ani. Este un iubitor al fotbalului, pe care l-a practicat la Dunărea Călărași, fiind chiar cooptat în lotul echipei mari la mijlocul anilor 90 de către Dudu Georgescu, unde a evoluat alături de Ilie Zeciu actualul antrenor al echipei de seniori Venus Independența.

     Clubul VENUS INDEPENDENȚA îl felicită pe Claudiu pentru alegerea făcută si îi dorește sa aibă parte de cât mai multe succese alături de echipă!