sâmbătă, 21 martie 2015

DOAR EXPERIENȚA FACE DIFERENȚA!

Victoria Dragoș-Vodă - VENUS INDEPENDENȚA 0-2 (Manofu, Chiriță)



După rezultatul din etapa trecută elevii lui Ilie Zeciu erau nevoiți să câștige pentru a rămâne în continuare în lupta pentru locul secund în clasament. Numai că meciul cu Ciocănești a lăsat urme adânci  - 3 jucători suspendați urmare a deciziilor debilului care a arbitrat acea partidă, un accidentat, probabil cel mai important – playmaker-ul Voinescu, precum și întregul staff tehnic în tribune. Astfel, Venus a abordat partida cu numai 3 rezerve, dintre care un portar și un alt jucător incomplet refăcut. 
Prin urmare s-a luat o decizie care „a surprins” pe toată lumea – NU a fost chemat niciun jucător al echpei de juniori, măcar pentru „a umple” foaia de joc. O nouă bilă neagră pentru conducerea echipei și pentru managementul defectuos, astfel de abordări fiind obișnuitein ultimele sezoane în general la meciuri din Cupa României.  
O altă problemă mare se anunța terenul gazdelor, probabil cel mai „accidentat” din județ.
Norocul echipei noastre a fost că a întâlnit o echipă foarte slabă, fără valori care s-a mulțumit doar să se apere.
Chiar și așa, la pauză scorul a fost egal iar jocul echipei noastre nu a strălucit. Cu Ene coordonator (eroare fatală făcută și în partida cu Ciocănești, după ieșirea lui Voinescu, el fiind eminamente un jucător excelent de bandă), mijlocul echipei a fost ținut în spate de noua achiziție Căpălău. Jucătorul venit de la Alexandria a agățat toate baloanele, din piciorul său plecând toate acțiunile de atac ale Venusului.
După pauză aceeași partitură, până când a fost realizată prima (și singura !) schimbare – intrarea lui Chiriță în locul lui Popescu.  Ene a trecut acolo unde dă cel mai bun randament iar Badea a devenit creierul echipei. Viteza lui Chiriță și experiența celor doi colegi din atac au făcut diferența, astfel apărând marile ocazii la poarta gazdelor. În cele din urmă, Manofu a reușit să înscrie în urma unei faze bine construită iar Chiriță a adus liniștea după o fază în viteză la care l-a driblat pe portarul advers.
Venus a trecut un examen considerat greu doar datorită conjuncturii creată după etapa anterioară. Toată lumea trebuie însă să fie conștientă că meciurle din deplasare trebuiesc tratate în alt mod, pentru a putea aduce puncte și de pe terenuri „străine.
Etapa următoare echipa își poate continua revenirea și se poate pregăti în liniște pentru duelurile viitoare adversarul îîntâlnit –Partizan Crivăț - fiind unul modest.

NU AU AVUT NOROC!

Victoria Dragoș Vodă (juniori) - VENUS INDEPENDENȚA (juniori) 1-0



În tur, la Independența, Drgoș Vodă a câștigat cu 5-2 în urma unui meci în care juniorii echipei noastre erau la început de drum iar oaspeții de atunci au utilizat doi jucători "pe fals".
Returul a fost altceva. Cu puțină experiență acumulată dar cu foame de fotbal și rezultate, elevii lui Cristi Cinaru și Dan Giurcan au făcut un meci bun și puțin le-a lipsit să plece de la Dragoș Vodă cu punct sau puncte.
Deși gazdele au deschis scorul în primul minut al partidei, juniorii noștri au început munca de revenire și au presat constant în jumătatea gazdelor. Pe un teren venit parcă după bombardament sarcina copiilor a fost infinat mai grea.
Din păcate, ratările exasperante au făcut ca scorul final să rămână 1-0 pentru gazde, campionul absolut fiind căpitanul Tudor Petruș care a reușit performanța de a rata chiar și cu poarta goală.
La prima vedere rezultatele juniorilor din primele două etape ale returului par a fi un eșec, cu un singur punct câștigat. Privind însă cu atenție, jocul copiilor este în creștere în ciuda pierderilor suferite în pauza de iarnă. Important este ca toți copiii să se antreneze în continuare și prin jocul prestat vor veni și rezultatele pozitive.  

joi, 19 martie 2015

BINE DE ȘTIUT. MULȚUMIRI VENUS!



Când o echipă dispune de posibilități financiare poate aduce jucători valoroși și se poate lupta la locurile fruntașe.
Când o echipă dispune de posibilități financiare își poate permite cantonamente la munte și diverse alte aroganțe.
Când o echipă dispune de posibilități financiare trebuie însă să se gândească că fotbalul nu însemnaă doar "echipa de seniori" iar "echipă" însemnă și toți copiii care vor cândva să îmbrace echipamentul acelei echipe.
Când conducătorii nu acceptă că viitorul unei echipe înseamnă în fapt creșterea și promovarea propriilor juniori înseamnă că nu se pricep la fenomen sau sunt rău voitori.
Când toată lumea vorbește de ABC-ul fotbalului iar copiii nu sunt lăsați/încurajați să se antreneze, este amatorism și nepricepere.
Când oamenii care acceptă să antreneze copiii o fac din pasiune și fără pretenții de orice fel, trebuiesc încurajați, nu blamați și îndepărtați.
Când însuși președitele FRF vorbește despre importanța creșterii propriilor juniori de către echipe și conducătorii nu ciulesc urechile însemnă că "își bagă picioarele" și nu vor fotbal.
Când un proiect minor începe să dea roade  – de ce să-l strici sau să-i pui bețe în roate, dacă este pentru binele echipei?
Când oamenii fac un lucru din pasiune și îl fac bine, acel lucru o să-ți aducă cele mai mari satisfacții și emoții (Mulțumiri Dan Giurcan, Radu Lilian, Claudiu Șerban, Crist Cinaru și întregii conduceri a echipei Venus Independența) !

NOTĂ: Când toți oamenii din jurul unei echipe îi vor binele și o sprijină necondiționat trebuie să tragă toți în acceași direcție și nu în funcție de cine știe ce interese.

sâmbătă, 14 martie 2015

JOC slab, REZULTAT mincinos, BRIGADA CORUPTĂ!

VENUS INDEPENDENȚA - Dunarea Ciocanesti 1-2 (ENE)

Articol redactat cu sprijinul cititorilor blogului echipei noastre!
 

Prima etapă a returului a însemnat și prima mare dezamăgire pentru suporterii Venusului. Ca și în campionatul precedent Dunărea Ciocănești a venit la Independența și a câștigat doar cu ambiție. A fost o nouă palmă dată conducerii echipei noastre care, ca de obicei, nu știe să motiveze echipa mizând doar pe factorul financiar și nu pregătește meciul așa cum a rfi normal în cazul unei echipe care dorește să se lupte la locurile fruntașe.
Oaspeții au venit la Independența să nu piardă, s-au masat în propria jumătate iar în prima repriză rareori au trecut centrul terenului. Venus nu a presat cât ar fi trebuit, a mizat prea mult pe valorile individuale și a jucat după ureche, că de vreo idee tactică nu poate fi vorba. Chiar și așa a avut două ocazii enorme ratate cu prea mare seninătate.
După pauză, același registru dar cu Venus parcă mai hotărâtă sau cu o echipă oaspete mai obosită. Echipa noastră reușește să deschidă scorul printr-un eurogol al lui Ene, care a șutat la vinclu de la aproximativ 25 de metri.
A fost momentul în care a decis să-și intre în rol clovnul de serviciu al arbitrajului călărășean, arbitrul al cărui nume nu merită menționat. Circarul cu față de retard  avusese o primă repriză cu decizii destul de clare împotriva gazdelor, probabil cea mai grea fiind (ne)eliminarea unui jucător al oaspeților în urma unui fault violent, intenționat asupra lui Dumitrică.
Arbitrul partidei a ținut neapărat să-i readucă pe oaspeți în joc și a reușit, oarecum ajutat și de anumite decizii de neînțeles ale băncii noastre tehnice. Prima dată l-a eliminat pe Dumitrică pentru două galbene, unul survenit în urma unui fault asupra acestuia în careul advers, interpetat drept simulare de ET din Oltenița.
Apoi și-au intrat în mână „tușarii”. Oaspeții au egalat în urma unui offside nesemnalizat la autorul golului, urmat de un gest golănesc al „marilor fotbalisti” din Ciocănești la adresa tribunei din Independența.
Circarul in echipament negru a acordat apoi penalty pentru oaspeți la un presupus fault asupra lui motorină,  precedat de un offside clar la acesta (ciudat este că nu a acordat și cartonaș roșu la portarul nostru, faultul fiind în poziție de ultim apărător!?).  Atacantul de la Ciocănești s-a ridicat mirat apreciind și el gestul „albitrului”, pe care chiar el a afirmat că l-a păcălit „ca pe proști”.
A urmat un meleu în care au fost implicați mai mulți jucători ai Venusului, prostănacul acordând cartonașul roșu maseurului echipei (!?)și trecând în carnețeulul propriu numărul pe care acesta îl avea pe bluza proprie de trening (oare ce o fi notat în raportul de joc?).
„Faptele de arme” ale lui „screech” au continuat, însă răul fusese deja făcut sau mai bine spus obiectivul fusese îndeplinit.

    Câteva concluzii după meciul de sâmbătătă:

     PENTRU ECHIPA VENUS
-         Ultimul meci al echipei a fost în urmă cu două săptămâni, în cupă la Dragoș Vodă. În condițiile în care nu se fac antrenamente, să nu joci măcar un amical în această perioadă este amatorism, lipsă de interes  sau nepricepere;
-          Când Voinescu nu este în formă sau este absent,  echipa nu joacă nimic, sunt exemple încă din turul campionatului – meciul cu Fundulea. De ce nu s-a acționat pe linia aducerii unui jucător de același profil?
-          Schimbările în timpul meciului au fost total neinspirate, părând că nu se cunoaște profilul fiecărui jucător sau că sunt gândite înainte de începerea meciului fără a se ține cont de derularea acestuia (un exemplu simplu: Ionuț Beia, jucător de picior drept, trecut fundaș stânga, în condițiile în care în teren existau doi jucători de acest profil ).
-          Dacă ciudatul din Oltenița a arbitrat în meciul de cupă cu Dragoș Voda și l-a făcut praf, deși partida nu a avut istoric, de ce nu s-a acționat pentru recuzarea sa (și la acea partidă schilodul i-a acordat, în mod eronat, cartonașul galben lui Dumitrică pentru simulare)?
-          Jucătorii trebuie să-și dorească mai mult decât simpla prezență pe teren în tricoul Venusului și să se motiveze și singuri. Motivația venită pe alte căi nu prea există.
-          Toți vrem binele echipei dar rufele trebuiesc spălate în familie!

PENTRU COMISIA JUDEȚEANĂ DE ALBITRI”
-          Oare pe ciudatul ăsta care se crede arbitru cine îl judecă după prestația de sâmbătă deși se știe că el mai făcut praf și alte partide în județ?
-          A întocmit un raport foarte stufos, dar oare a scris exact ceea ce s-a întâmplat sau doar adevărul lui?
-          Dacă asta e cel mai bun fluieraș din județ, atunci pot arbitra în continuare Ivanciu, Fenghea sau chiar Gâscanu.  

PENTRU RETARDATUL CU ECUSON DE LIGA A III-A
-          Când vreodată ai jucat tu fotbal să cunoști acest sport? Cunoști doar teorie, că practica după câte vedem îți dă daună totală.
-          Ne-ar bucura să știm că ai fost corupt la aceast meci, ca și la cel din primăvara anului 2014, decât să aflăm ești cu adevărat prost.
-          Dacă tot ești arogant în timpul meciului, măcar să te bazezi pe ceva. Să te văd cu această atitudine la...Budești.
-          O întrebare primită de la un delegat al unei echipe aflată la retrogradare: MERGE TOT CU 500 RON ȘI PLINU' DE BENZINĂ? (chiar nu știm la ce s-a referit)!


REZULTAT ECHITABIL, JOC MULȚUMITOR

VENUS INDEPENDENȚA (juniori) - Dunarea Ciocanesti (juniori) 2-2 (Ursaru 2)



Prima etapă a returului a însemnat și primul derby pentru noul staff tehnic al echipei: Cristi Cinaru - antrenor, Dan Giurcan – director tehnic. Meciul se anunța cu atât mai dificil cu cât echipa a pierdut în pauza competițională câțiva jucători de bază, alții absentând doar de la această partidă din motive obiective.
Deși cele două echipe nu mai au aceeași valoare ca în sezonul precedent tensiunea și presiunea unei astfel de partide s-a resimțit și sâmbătă.
Oaspeții, cu o echipă formată exclusiv din jucători din Călărași, au început mai bine și au deschis scorul în urma unei bâlbâieli a apărării noastre. De aici echipa noastră a preluat inițiativa, a pasat mai mult și eficient reușind să înscrie prin Ursaru în urma unui șut deviat. Oaspeții, fără vreo idee clară de joc, au contat doar pe contraatac, fiind periculoși doar din cauza stângăciilor apărării noastre.
După pauză oaspeții au schimbat registrul, au împins liniile și au reușit să înghesuie în unele momente echipa noastră.  De această dată Venus a contat pe contraatac, îns cu folos, Ursaru reușind să facă 2-1 în urma unei greșeli a apărării oaspete.
Avantajul a durat doar 3 minute, apărarea noastră "și-a făcut din nou datoria" și oaspeții au egalat. Până la final s-a jucat alert, cu câteva intervenții bune ale portarului nostru – Stancu, dar și cu o ocazie imensă a lui Tudor Petruș al cărui șut a lovit bara.
Până la urmă a fost un rezultat echitabil, echipa noastră luptând exemplar în ciuda numeroaselor absențe din lot.
     Etapa următoare Venus are meci greu, echipa din Dragoș Vodă fiind una dinrte fruntașele seriei, demonstrând acest lucru și în tur când a câștigat la Independența cu 5-2.