Meciul echipelor de seniori a fost unul foarte simplu pentru Venus Independența.
Primele atacuri ale partidei s-au soldat cu ocazii uriașe ale echipei noastre
iar până ca gazdele să se trezească scorul a devenit 3-0. Liniștitor în
perspectiva evoluției viitoare a partidei.
Atacul Venusului și-a făcut datoria, elevii lui Ilie Zeciu au marcat de 10
ori și din nou s-au jucat cu ocaziile în fața unei echipe dezamăgitor de slabă.
Echipa noastră începe să se omogenizeze și se apropie ca joc de ceea ce doresc
conducerea și suporterii.
Important pentru Venus este să câștige toate partidele rămase până la
finalul turului pentru a rămâne în cosata liderului, un lider care pare a
șchiopăta dar care încă nu se împiedică.
O partidă frumoasă, plăcută ochiului (deși s-a desfășurat pe un frig
pătrunzător) a fost stricată de evoluția sparring-partnerului preferat al
bătăușilor din Liga Tractoriștilor – arbitrul păcălici Bondoc. Deoarece de
această dată nu a mai luat bătaie, Bondoc a dorit să se evidențieze prin câteva
decizii penibile în special împotriva Venuslui. A tolerat numeroase intrări
dure ale gazdelor însă nu s-a sfiit să acorde cartonașe galbene jucătorilor
Venusului în faze banale dejoc.
Pe primul loc cand 10 ,12-0 dar degeaba poate la anul cand o sa vina Motorina ,Tarabasanu inapoi sau cand o sa joace Coman cu Cinaru pa atunci lasati pe altii...
RăspundețiȘtergere