Partidă ce se anunța ușoară pentru micii galactici singurul impediment constituindu-l suprafața de joc una chiar sub nivelul Ligii a IV-a. Starea terenului a influențat clar jocul ambelor echipe, elevii lui Dan Giurcan și Lili Radu ratând din situații favorabile tocmai din cauza capcanelor întinse pe toată suprafața terenului.
Cu toate acestea valoarea superioară a făcut diferența. Jucătorii liderului au deschis scorul prin Chiriță și l-au majorat prin Sprânceană, Chiriță ducând scorul la nivel de neprezentare. În repriza secundă a continuat recitalul, Venus reușind să mai înscrie prin Chiriță, Nicolae și Tudor Bogdan.
A fost un meci frumos, în care nu s-a pus niciun moment problema câștigătoarei, spectacolul fiind influențat însă de terenul "accidentat" și de condițiile meteorologice.
Momentul de "glorie" al gazdelor a fost când li s-a solicitat o minge de joc. Aceștia au oferit una primită din partea "sponsorului" Bergenbier neacceptată de către arbitru ca minge de joc din cauza calităților sale unice - minge ușoară, de carton care nu sare nici 20 cm de la sol. Asta denotă interesul acordat de unele echipe partidelor de juniori.
Jucătorii noștri trebuie să fie în continuare concentrați și să trateze cu seriozitate partidele rămase, dar mai presus de toate să se comporte în continuare ca o echipă.
Bravo copii ma bucur ca va-ti revenit...continuati tot asa! (Astept detaliile)
RăspundețiȘtergere